Obiectivele proiectului “Facilitarea participării civice în procesul decizional” sunt axate pe contribuirea la asigurarea transparențe alternative a procesului decizional din cadrul activității Consiliului Raional Soroca, facilitarea procesului de implicare a Consiliului Raional de Participare în vederea monitorizării actului de guvernare a autorității publice raionale și modului de luare a deciziilor, inclusiv consultarea deciziilor de o importanță majoră pentru cetățenii raionului Soroca, inclusiv pe informarea și documentarea a persoanelor din grupurile marginalizate despre importanța și drepturile lor de participare în procesul decizional.
Raionul Soroca nu este o excepție în vederea modului în care este asigurată transparența în procesul decizional și modul în care autoritățile, la inițiativa lor proprie, implică societatea în consultări și audieri publice. Totul se limitează la publicarea pe site-ul oficial a proiectelor de decizie, și doar iar în unele cazuri se inițiază dezbateri a unor proiecte de decizie, dar într-o formă neeficientă și cu un număr limitat de persoane. Nici societatea civilă autohtonă, ne având capacitățile necesare și mai mult fiind pe cont propriu, nu dispune de pârghii și mijloace suficiente, ca să facă presiuni și să se implice într-un mod mai serios în monitorizarea modului în care se respectă legislația legată de transparența în procesul decizional. Intenția de a crea Consiliul Raional de Participare, poate influența la inițierea unei coeziuni pozitive între asociații, și va putea asigura un impact mai mare asupra procesului decizional prin coagularea mai multor voci și opinii.
Astfel, prin acest proiect, se vor aborda problemele ce țin de transparența în procesul decizional în raport cu Consiliul Raional Soroca, modul în care necesită a fi dezbătute proiectele de decizie în comunitate și nu în ultimul rând modul în care este necesar de asigurat participarea grupurilor marginalizate de cetățeni în acest proces. Proiectul este susținut de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.
Facebook Comments